Erasmus+ este programul UE în domeniile educației, formării, tineretului și sportului pentru perioada 2014-2020. Scopul programului Erasmus + este de a contribui la strategia Europa 2020 pentru creștere economică, locuri de muncă, echitate socială și incluziune, precum și obiectivele ET2020, cadrul strategic al UE pentru educație și formare.
Proiectul ”Start spre succes prin Erasmus+” face parte din Acțiunea Cheie 1 – Educația școlară, cu numărul 2019-1-RO01-KA101-061719, proiect cofinanţat de Comisia Europeană prin Agenţia Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesional. Liceul Tehnologic Economic ”Nicolae Iorga” Pașcani a primit fonduri pentru implementarea proiectului și atingerea obiectivelor propuse, valoarea grantului fiind de 36.980 euro.
Demersul realizării unui proiect european Erasmus+ la nivelul instituției a avut ca punct de plecare viziunea liceului nostru: „Copiii de azi vor conduce și organiza statul de mâine, viitorul nostru va fi ceea ce ei vor ști să facă!
O parte din elevii noștri provin din familii dezavantajate, cu dificultăți financiare și educație precară. De aceea, școala noastră a devenit principalul factor în dezvoltarea educațională a acestora, fapt care ne obligă să le asigurăm un mediu sănătos, atractiv și competitiv de învățare. Credem cu tărie că elevii noștri merită o educație la standarde europene, pentru a deveni cetățeni cu o bună pregătire teoretică și practică ai Europei. Acest proiect Erasmus+, Acțiunea cheie 1, vine în întâmpinarea nevoilor instituției noastre
|
Puteți consulta publicația în format pdf (descărcați fișierul de mai jos).
|
Unul din obiectivele proiectului este orientat spre îmbunătățirea calității educației oferite în școală, creșterea frecvenței la ore și crearea unui climat educațional favorabil dezvoltării personale a elevilor. Realizarea unui ghid metodologic este una din căile prin care dorim să împărtășim din experiența acumulată pe parcursul acestui proiect, prin implementarea unor strategii didactice cu efecte benefice pe termen lung. Materialele prezentate în ghid sunt repere ce ne-au permis crearea unui mediu educațional atractiv și motivant pentru elevi.
Ghidul grupează în patru secțiuni materiale (articole, proiecte) ce prezintă într-un mod practic metodele și tehnicile de lucru ce pot fi implementate la nivelul fiecărei discipline școlare și în activitățile educative pentru a aduce plusvaloare calității actului educațional. Materialele valorifică experiențele de învățare și competențele dobândite și/sau dezvoltate în cadrul mobilităților de proiect.
Cuprins
Cuvânt înainte (pagina 1)
Experiența europeană prin proiectul ”Start spre succes prin Erasmus+” la Liceul Tehnologic Economic ”Nicolae Iorga”Pașcani (pagina 5)
Secțiunea 1 - Educațional Management& School Leadeship
Noțiuni de marketing educațional (pagina 13)
Planul de acțiune al școlii (pagina 21)
Experiențe inedite în management și leadership prin activitățile proiectului „Start spre succes prin Erasmus+” (pagina 62)
Ludoteca de vacanță (pagina 65)
Managementul conflictelor – proiect educațional (pagina 81)
Proiect de activitate (pagina 96)
Secțiunea 2 - Classroom Management Solutions for Teachers: new methodologies, effective motivation, cooperation and evaluation strategies
Berlin, un puzzle ale cărui piese s-au potrivit perfect (pagina 105)
Un ”pas” spre resursele educaționale deschise (pagina 120)
Moment interactiv cu părinții (pagina 125)
Mobilitate prin programul Erasmus+ (pagina 129)
Proiect didactic (pagina 137)
Secțiunea 3 - A Satisfying School Experience – Strategies and Skills for Teachers
Start spre fericire prin Erasmus+ (pagina 145)
MINDFULNESS - Experientă, concentrare, relaxare (pagina 148)
Coordonatele educației pozitive în școală: profesori fericiți, elevi fericiți, rezultate excepționale… (pagina 152)
Fenomenul de Burnout sau reversul medaliei Fericirii (pagina 158)
Tema: Stop! Decizia e a mea (activitate practică) (pagina 163)
Legături: Cum comunicăm în mediul real și virtual? (proiect de activitate) (pagina 168)
Secțiunea 4 - ICT in Education
Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, o provocare pentru educatorul de astăzi (pagina 177)
TIC Revolution de la provocare la amenințare extremă (pagina 182)
Jocul digital în educație (pagina 186)
Strategii de integrare a instrumentelor digitale în lecții (Pedagogia din spatele tehnologiei) (pagina 194)
Secțiunea 5 - Jurnalul unei experiențe
La pas prin Berlin (pagina 221)
ERASMUS+ - jurnalul unei experienţe de neuitat (pagina 228)
Barcelona - Jurnal de călătorie (pagina 236)
Praga, o experiență de neuitat (pagina 245)
O nouă experiență Erasmus + "Educational Management & School Leadership" în Kalamata, Grecia (pagina 250)
Secțiunea 6 - Testimoniale

Materiale prezentate în cadrul activităților de diseminare
prezentare_proiect.ppsx | |
File Size: | 536 kb |
File Type: | ppsx |
mobilitate_praga.ppsx | |
File Size: | 6302 kb |
File Type: | ppsx |